sâmbătă, 8 august 2015

Viața Sfântului Mucenic Lavrentie Arhidiaconul


După războiul romanilor cu perşii, Deciu împăratul s-a întors în Roma cu biruinţă şi cu dănţuire. Atunci preasfinţitul Sixt, papa Romei, cu clerul său, a fost prins de Valerian, eparhul Romei, şi închis în temniţa poporului. Sixt era din Atena, de neam grecesc, şi a fost mai întâi filosof, apoi ucenic al lui Hristos; şi mergând la Roma, a fost de bună trebuinţă Bisericii lui Hristos; pe de o parte, pentru înţelepciunea sa, iar pe de alta, pentru viaţa sa cea îmbunătăţită. Apoi, după o vreme oarecare, a fost ridicat la treptele rânduielilor bisericeşti; căci, fiind ucis pentru Hristos preasfinţitul Ştefan, papa Romei, Sfântul Sixt a fost ridicat la scaun în locul lui, ca la o moarte sigură, pentru că în acele vremi nu era vreun papă, pe care să-l fi ocolit paharul pătimirii.
    Deci Sfântul Sixt, şezând în temniţa din Roma cu clericii şi cu ceilalţi creştini, au fost munciţi pentru Hristos doi boieri persani, anume Avdon şi Senis, pe care Deciu îi adusese cu el legaţi ca pe nişte robi. Iar după uciderea acelora, împăratul Deciu şi eparhul Valerian au poruncit ca pe Sixt papa să-l aducă noaptea înaintea lor, în capiştea care se numea Teliude. Şi când trimişii au venit ca să-l ia din temniţă, Sfântul Sixt a zis către cei legaţi împreună cu el: „Fraţilor şi ostaşii mei, nu vă temeţi de muncile cele vremelnice. Ştiţi ce fel de chinuri au răbdat sfinţii mai înainte de noi, ca să câştige cununile vieţii veşnice. Insuşi Hristos Dumnezeul nostru a pătimit pentru mântuirea noastră, ca să ne lase nouă pildă; deci să nu vă temeţi a pătimi pentru Hristos, ca să împărăţiţi împreună cu Dânsul".
    Odată cu Sfântul Sixt au dus şi doi diaconi, anume Felichisim şi Agapit, şi i-au pus înaintea lui Deciu şi a lui Valerian. împăratul a zis către Sixt: „Ştii pentru ce eşti prins şi adus înaintea noastră?" Sixt a răspuns: „Ştiu prea bine". Impăratul a zis: „Dacă ştii, fă precum fac şi ceilalţi ca să fii viu tu, iar clerul tău să se înmulţească". Papa a zis: „Cu adevărat de aceasta mă îngrijesc, ca să se înmulţească clerul meu". Zis-a împăratul: „Deci jertfeşte zeilor şi fii mai mare peste toţi slujitorii idoleşti". Iar fericitul Sixt a răspuns: „Eu întotdeauna aduc jertfă curată şi fără prihană lui Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic; Fiului Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, şi Sfântului Duh". Zis-a împăratul: „Îţi cruţăm bătrâneţile, dar cruţă-te şi tu pe tine însuţi şi te îngrijeşte de clerul tău, ca să-l izbăveşti de la moarte". Răspuns-a sfântul: „Până acum m-am cruţat şi mă cruţ şi îngrijesc de clerul meu, ca să pot să-i răpesc şi să-i izbăvesc pe toţi împreună cu mine din adâncul morţii veşnice".
    Zis-a împăratul către ostaşi: „Duceţi-l în capiştea lui Marte, ca să-i jertfească aceluia, iar de nu va voi, să-l închideţi în temniţa care se numeşte a lui Mamertin". Deci dus fiind papa la capiştea lui Marte împreună cu amândoi diaconii şi silit fiind spre jertfă, a zis către acei ostaşi: „O, ticăloşilor şi vrednicilor de plâns, pentru ce vă închinaţi idolilor celor muţi şi surzi, care nici lor, nici altora, nu pot să le ajute? Ascultaţi-mă pe mine, fiilor, şi vă pocăiţi, izbăvindu-vă sufletele voastre de veşnicele munci!" Dar ei, împlinind porunca împăratului, au dus pe papa şi pe amândoi diaconii în temniţa lui Mamertin. Şi văzând Sfântul Lavrentie arhidiaconul pe Sfântul Sixt fiind dus în legături, a strigat către el: „Părinte, unde te duci fără fiul tău? O, sfinte arhiereu, unde te grăbeşti fără arhidiaconul tău? Tu niciodată nu ai adus jertfă fără mine! Ce a găsit mila ta părintească neplăcut la mine? Oare sunt lepădat? Nu m-ai încercat oare pe mine ca să-ţi fiu slujitor plăcut? Dacă am fost părtaş cu tine întru lucrarea dumnezeieştilor Taine ale lui Hristos, pentru ce să nu fiu părtaş cu tine şi în vărsarea sângelui pentru Hristos? Ia-mă cu tine, părinte! Ia, învăţătorule, şi pe ucenicul tău, şi mă dă jertfă lui Dumnezeu înaintea ta, precum Avraam a jertfit pe fiul său, Isaac, şi marele Apostol Petru, pe întâiul arhidiacon Ştefan, şi, văzându-mă pe mine săvâr-şindu-mă prin mucenicie, te vei sârgui şi tu însuţi pe urmă spre cunună!"
    Iar preasfinţitul Sixt i-a răspuns: „O, fiule, nu te las, ci te păzesc spre mai mari chinuri pe tine; pentru că cele mai mari nevoinţe te aşteaptă pe tine pentru credinţa în Hristos. Eu ca un bătrân ies la lupta cea mai uşoară, iar ţie ţi se cuvine să arăţi biruinţă şi dănţuire mai slăvită împotriva chinuitorului. Deci nu plânge; să ştii că, după trei zile de la sfârşitul meu, vei merge după preotul tău şi nu-ţi este de trebuinţă să fiu şi eu de faţă, ca şi cum aş fi spre ajutor. Ilie a lăsat pe Elisei şi nu i-a luat puterea facerii de minuni. Mergi deci până la vremea aceea şi avuţiile bisericeşti să le împarţi săracilor şi celor ce au trebuinţă după socoteala ta". Deci ducându-se Sfântul Lavrentie şi luând podoabele şi vistieriile bisericeşti, căuta prin cetate pe clericii ascunşi şi pe creştinii săraci; şi, pe câţi îi afla, le dădea spre trebuinţă cele de nevoie.
    Şi mergând la muntele Helion, a aflat o văduvă, care petrecea întru văduvie de 32 de ani. Acea văduvă, pe nume Chiriachi, ascundea la sine mulţi creştini, împreună cu preoţii şi clericii lor. Sfântul Lavrentie a adus noaptea acolo argint destul, haine şi toate cele de trebuinţă şi a început să spele picioarele slujitorilor lui Dumnezeu şi a celorlalţi creştini. Iar văduva Chiriachi, închinându-se la picioarele lui, i-a zis: „Rogu-te, robule al lui Hristos, puneţi mâinile tale pe capul meu, deoarece pătimesc o durere cumplită". Iar sfântul, punând pe mâinile ei fota cu care ştergea picioarele, iar^mâinile sale punân-du-le pe capul ei în semnul Sfintei Cruci, a zis: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, fii sănătoasă". Şi îndată acea văduvă s-a tămăduit de durerea sa.
    În aceeaşi noapte, Sfântul Lavrentie ducându-se la uliţa care se numea Canaria, a aflat mulţi creştini adunaţi în casa unui oarecare creştin Narcis. Şi intrând înăuntru la ei, le-a spălat picioarele şi le-a dat destul spre trebuinţă din averile bisericeşti. Acolo era un oarecare orb Crischentie, care, plângând, a zis către sfânt: „Pune mâna ta pe ochii mei, ca să-ţi văd faţa". Iar Sfântul Lavrentie a zis: „Domnul nostru Iisus Hristos, Cel care a deschis ochii celui orb din naştere, Acela să te lumineze şi pe tine". Şi a făcut semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului şi îndată acela a văzut şi a privit faţa lui Lavrentie, bucurându-se.
    Ieşind sfântul de acolo, s-a înştiinţat că în peşterile lui Nepotian s-au adunat o mulţime de creştini şi s-au ascuns; deci a mers acolo, ducându-le cele de hrană şi altele de trebuinţă. Acolo a aflat 70 de suflete, bărbaţi şi femei, între care şi pe Sfântul Iustin preotul. Deci spălându-le picioarele şi dându-le cel mai de pe urmă argint, s-a dus.
    Şi a auzit că sfinţitul Sixt a fost dus cu cei doi diaconi la judecată în capiştea Teliudei şi a mers acolo, vrând să vadă ce o să fie. Deci papa a fost pus înaintea lui Deciu şi a lui Valerian, şi Deciu a zis către el: „Te sfătuim cele folositoare pentru bătrâneţile tale, ascultă-ne şi adu jertfe zeilor". Sfântul a răspuns: „Sfătuiţi-vă pe voi singuri cele de folos şi nu huliţi pe Dumnezeul ceresc. Pocăiţi-vă pentru vărsarea sângelui sfinţilor, ca să nu pieriţi cumplit!"
    Auzind Deciu aceste cuvinte, s-a mâniat şi a zis către Valerian: „Dacă acesta nu se va pierde din mijlocul celor ce vieţuiesc pe pământ, nimeni nu va avea nici frică, nici ascultare de stăpâni". Şi a zis Valerian: „Să se pedepsească cu moarte!" Atunci diaconii au strigat către asupritori: „O, ticăloşilor, dacă aţi fi ascultat sfaturile părintelui nostru, aţi fi scăpat de muncile cele veşnice ce vă aşteaptă pe voi". Zis-a Valerian: „Până când aceştia trăiesc, îngrozindu-ne pe noi cu munci? Să fie duşi în capiştea lui Marte ca să jertfească, iar de nu vor voi, apoi în acelaşi loc să li se taie capetele".
    Deci acea capişte a lui Marte era în afară de zidurile cetăţii, dinaintea porţilor care se numeau "ale lui Apie", unde fiind duşi sfinţii, preasfinţitul papă a zis către acea capişte: „Să te sfărâme pe tine Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu!"; iar creştinii zicând "Amin", îndată s-a făcut cutremur mare şi a căzut o parte din acea spurcată capişte, sfărâmându-se şi idolul din ea. Atunci Sfântul Lavrentie a strigat către preasfinţitul Sixt, zicând: „Nu mă lăsa pe mine, părinte, că acum am împărţit vistieria ce mi-ai încredinţat-o". Iar ostaşii auzind de vistierie, au prins pe Sfântul Lavrentie şi l-au ţinut legat. Iar pe papa cu cei doi diaconi i-au tăiat înaintea acelei capişti de sub munte şi trupurile lor le-au lăsat neîngropate. Şi după ce s-a făcut noapte, au mers preoţii, diaconii şi ceilalţi creştini şi, luând acele cinstite trupuri, l-au pus pe cel al papei în peştera de la mormântul lui Calixt, iar pe ale diaconilor le-au îngropat în mormântul lui Pretextat. Astfel s-au sfârşit pentru Hristos prin mucenicie preasfinţitul papă Sixt şi cu dânsul cei doi diaconi, Felichisim şi Agapit, în ziua de 6 august.
    După uciderea preasfinţitului papă Sixt, ostaşii au adus la împăratul pe Sfântul Lavrentie, şi i-au spus, zicând: „Am prins pe arhidiaconul lui Sixt, care a luat vistieria după al său papă şi a ascuns-o". Iar împăratul, auzind de vistierie, s-a bucurat şi, punând pe Lavrentie înaintea sa, a zis către dânsul: „Unde sunt bogăţiile bisericeşti pe care le-ai ascuns?" Dar Sfântul Lavrentie nu i-a răspuns nici un cuvânt. Atunci împăratul Deciu l-a dat lui Valerian eparhul, zicându-i: „Cercetează-l pentru avuţiile bisericeşti şi sileşte-l la închinarea zeilor; iar de nu va voi să spună unde sunt avuţiile şi să se închine zeilor, să-l pierzi cu munci". Iar Valerian, luând pe Lavrentie, l-a dat unui mai-mare peste ostaşi, anume Ipolit, care era păzitorul celor legaţi, zicându-i să aibă grijă de el. Iar Ipolit a închis pe Lavrentie în temniţă, împreună cu ceilalţi legaţi.
    Între aceia era un elin, anume Luchilie, ţinut legat de mult. Acela îşi pierduse vederea de mult plâns, rămânând orb. Deci Sfântul Lavrentie i-a zis: „Crede în Fiul lui Dumnezeu, în Domnul nostru Iisus Hristos şi te botează, iar Acela te va lumina". Orbul a zis: „Eu doresc de mult să mă botez în numele lui Hristos". Lavrentie a zis: „Dar crezi din toată inima?" Orbul a răspuns cu plângere: „Cred în Domnul Iisus Hristos, mă lepăd de idolii cei deşerţi şi scuip asupra lor". Iar Ipolit, ascultând cu răbdare cuvintele lor, voia să vadă dacă se vor deschide ochii orbului şi cum se va face aceea. Deci Sfântul Lavrentie, învăţând pe Luchilie, apoi binecuvântând apa, l-a botezat şi îndată i s-au deschis ochii şi a strigat, zicând: „Bine este cuvântat Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul cel veşnic, Care m-a luminat!"
    De această minune înştiinţându-se şi alţi orbi, se duceau în temniţă la Sfântul Lavrentie; iar el chemând numele lui Iisus Hristos şi punându-şi mâinile pe ochii lor în semnul Sfintei Cruci, îi făcea să vadă. Şi văzând Ipolit toate acestea, se minuna. Apoi a zis către Lavrentie: „Arată-mi mie vistieriile cele bisericeşti". Lavrentie a zis către dânsul: „O, Ipolite, dacă vei crede în Dumnezeu, Tatăl cel atotputernic, şi în Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, ţi se vor arăta avuţiile şi ţi se va da viaţa cea veşnică". Ipolit a zis: „Dacă se va împlini cu adevărat cuvântul grăit de tine, atunci voi face ceea ce porunceşti". Sfântul a zis: „Ipolite, ascultă-mă pe mine şi fă degrab ceea ce zic: leapădă pe idolii cei muţi şi surzi şi primeşte Sfântul Botez".
    Şi s-a învoit Ipolit şi l-a scos pe Lavrentie din legături şi l-a dus la casa sa. Apoi Lavrentie, învăţând pe Ipolit şi povăţuindu-l la sfânta credinţă, l-a botezat. Iar după botez, Ipolit a zis: „Am văzut sufletele cele nevinovate în mare bucurie!" Acelea erau avuţiile despre care Lavrentie îi spusese că i se vor descoperi; pentru că în ceasul botezului i-a arătat Domnul prin minunată vedenie cereştile bucurii. Apoi a zis iarăşi către Sfântul Lavrentie: „Te jur cu Domnul nostru Iisus Hristos, să botezi toată casa mea!" Şi a botezat sfântul pe cei ce se aflau în casa lui, cu totul 19 suflete. In vremea aceea a venit poruncă la Ipolit, ca să ducă pe Lavrentie la Valerian. Şi a spus Ipolit lui Lavrentie despre aceea. Iar sfântul i-a zis: „Să mergem că şi ţie şi mie ni s-a gătit cununa mucenicească".
    Şi mergând ei înaintea feţei lui Valerian, a zis Valerian către Sfântul Lavrentie: „Lasă-ţi împotrivirea şi ne arată avuţiile, care se zice că sunt la tine". Sfântul a zis: „Dă-mi vreme două sau trei zile şi ţi le voi arăta". Apoi Valerian a zis către Ipolit: „Ţi-l încredinţez ţie pentru trei zile". Deci Valerian a eliberat pe Lavrentie şi a spus despre aceasta împăratului, că Lavrentie, după trei zile, are să arate avuţiile. Iar Lavrentie, plecând din faţa lui Valerian, în trei zile a adunat în casa lui Ipolit mulţime de săraci, de văduve, de sărmani, de orbi, de şchiopi şi de neputincioşi. Iar a treia zi i-a dus pe toţi înaintea lui Deciu şi a lui Valerian - ei fiind atunci în palatul lui Salustie - şi a strigat cu mare glas către dânşii, zicând: „Iată, aveţi vistieriile cele veşnice puse în aceste vase pe care le vedeţi şi cine îşi va pune averile sale în aceste vase, le va lua cu dobândă în cereasca împărăţie".
    Atunci împăratul Deciu şi eparhul Valerian, văzându-se ruşinaţi, s-au umplut de mânie şi acum nu-l mai schingiuiau atât de mult pentru avuţii, cât au început a-l sili la închinarea de idoli. Şi a zis Valerian către dânsul: „Pentru ce te chinuieşti mult? Jertfeşte zeilor şi leapădă-ţi meşteşugurile de farmece, spre care nădăjduieşti!" Iar sfântul a răspuns, zicând: „Pentru ce vă învaţă diavolul să siliţi pe creştini să se închine dracilor? Judecaţi singuri dacă este drept a pleca grumazul la idolul zidit de mâini omeneşti şi la diavolul care petrece într-însul, mai mult decât la Dumnezeul cel ceresc, la Ziditorul a toată făptura văzută şi nevăzută". Iar împăratul, mâniindu-se, a poruncit să dezbrace pe Lavrentie, să-l întindă la pământ şi să-l bată cu scorpioane (Scorpionul era o unealtă de chinuire - un laţ de fier subţire cu dinţişori ascuţiţi). Şi fiind bătut mucenicul cumplit şi înroşindu-se pământul cu sângele lui, împăratul Deciu îi zicea: „Nu huli pe zei, nu huli!" Iar mucenicul răspundea: „Eu mulţumesc Dumnezeului meu că m-a învrednicit părţii robilor Săi, sfinţilor mucenici; iar tu, ticălosule, te chinuieşti cu nebunia şi cu iuţimea ta".
    Apoi Deciu a poruncit celor ce-l chinuiau să înceteze a-l bate, să-l ridice de la pământ şi să aducă înaintea lui un pat de fier, scânduri, vergi de plumb şi alte unelte de muncire, şi i-a zis: „Cu toate acestea va fi muncit trupul tău, de nu vei aduce jertfe zeilor". Iar mucenicul a răspuns: „Ticălosule, eu toate acestea le-am dorit de mult ca pe nişte ospeţe; pentru că acestea vouă vi se par că sunt chinuri, iar nouă slavă". Muncitorul a zis: „Dacă aceste munciri pentru tine sunt ospăţ şi slavă, atunci spune-ne unde se ascund şi ceilalţi creştini, ca să vină aici să se ospăteze împreună cu tine". Sfântul a răspuns: „Ochii voştri cei necuraţi nu sunt vrednici să-i vadă pe aceia, ale căror nume sunt scrise în cer".
    După aceasta, împăratul a poruncit ca pe Sfântul Lavrentie să-l ducă legat în palatele lui Tiberie, unde voia şi el însuşi să meargă. Şi ajungând acolo şi şezând în capiştea lui Die, a pus de faţă pe mucenic şi a zis către dânsul: „Spune-ne nouă pe toţi necuraţii creştini, ca să curăţim cetatea de dânşii, iar tu închină-te zeilor şi nu nădăjdui spre vistieriile pe care le tăinuieşti". Sfântul a răspuns: „Pe robii lui Hristos nu ţi-i voi spune, iar spre vistierii nădăjduiesc cu adevărat şi sunt încredinţat despre ele". Impăratul a zis: „Socoteşti oare că prin aur şi prin argint te vei răscumpăra din munci?" Mucenicul a răspuns: „Eu sunt rob al lui Hristos şi nădăjduiesc spre Dânsul; deci sunt încredinţat de vistieriile cele cereşti, pe care Hristos Dumnezeul meu le-a pregătit pentru mine şi pentru toţi robii Săi".
    Atunci împăratul, mâniindu-se, a poruncit să bată pe sfânt cu beţe şi să-i ardă coastele cu scânduri de fier înroşite. Iar sfântul se ruga lui Dumnezeu într-acele munci, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule cel din Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, robul Tău, pe cel clevetit, dar care nu s-a lăsat de Tine, pe cel întrebat şi care Ţi-a mărturisit preasfântul Tău nume". Apoi muncitorul a poruncit ca să-l bată cu vergi de plumb pe mucenic, iar sfântul a strigat, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu!" Atunci a venit de sus un glas, zicând către dânsul: „Incă mai ai mult să pătimeşti!" Şi a fost auzit glasul acela de toţi, iar Deciu, mâniindu-se fără de măsură, a strigat cu glas mare, zicând: „Bărbaţi romani şi adunarea poporului, aţi auzit glasul diavolilor care mângâie pe vrăjitorul şi pe furul acesta de cele sfinte, care nici pe zeii noştri nu-i cinsteşte, nici pe mine, împăratul, nu mă ascultă şi nici de munci nu se teme".
    După aceea a poruncit ca iarăşi să-l întindă la muncire şi să-l bată cu scorpioane ascuţite; iar sfântul râdea în acea muncă, batjocorind pe chinuitor. Apoi a zis: „Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos; mulţumesc Ţie că ne arăţi mila Ta nouă, nevrednicilor; ci dă-mi şi darul Tău, ca să cunoască cei ce stau împrejur şi privesc la mine, că Tu mângâi pe robii Tăi". Astfel rugându-se sfântul, unul din ostaşii care erau de faţă, anume Roman, a crezut în Hristos şi a strigat, zicând: „Sfinte Lavrentie, văd un tânăr prealuminos stând lângă tine, ştergându-ţi rănile şi tot trupul tău cu fota; deci te jur cu Hristos Domnul, Care ţi-a trimis pe îngerul Său, să nu mă laşi pe mine".
    Şi a zis Deciu către Valerian: „Suntem biruiţi de vrăjitorul acesta". Apoi, poruncind să dezlege pe mucenic de la muncire, l-a încredinţat lui Ipolit spre pază. Iar Roman ostaşul, aducând Sfântului Lavrentie un vas cu apă, a căzut la picioarele lui, plângând cu lacrimi şi rugându-l să-l boteze. Deci, fiind botezat, îndată ceilalţi ostaşi l-au apucat şi l-au dus la împărat. Iar el, mai înainte până a începe a-l întreba, striga: „Sunt creştin". Atunci împăratul îndată a poruncit să-i taie capul lui. Deci, scoţându-l pe el din cetate, la porţile Salariei, i-au tăiat capul în 9 zile ale lunii lui august; iar trupul lui luându-l noaptea Iustin preotul, cel pomenit mai sus, l-a îngropat cu cinste.
    Întru aceeaşi noapte, împăratul Deciu şi Valerian eparhul, stând în băile olimpieşti de lângă palatele lui Salustiu, au poruncit să le pregătească divan, ca să aducă pe Lavrentie la întrebarea cea mai de pe urmă; apoi au mai poruncit ca şi toate uneltele cele de muncire să le pună de faţă.
    De acest lucru înştiinţându-se Ipolit, a început să plângă, iar Sfântul Lavrentie a zis către dânsul: „Nu plânge pentru mine, care merg la slăvita cunună mucenicească, ci mai ales te veseleşte". Ipolit a zis: „Pentru ce nu strig şi eu lângă tine: «Sunt creştin», ca să mor cu tine?" Sfântul a zis: „Tăinuieşte acum mărturisirea lui Hristos în inima ta; iar după puţină vreme, când eu te voi chema pe tine, atunci vei auzi şi vei veni după mine".
    Deci când împăratul cu eparhul au stat la judecată, Sfântul Lavrentie a fost pus de faţă înaintea lor, iar împăratul a zis către dânsul: „Lasă-ţi farmecele tale şi ne spune de ce neam eşti". Sfântul a răspuns: „De neam sunt din Ispania şi am crescut în Roma. Eu sunt din scutece creştin şi am învăţat din tinereţe toată legea lui Dumnezeu". Impăratul a zis: „Oare aceasta este la tine legea lui Dumnezeu, ca să nu cinsteşti pe zei şi să nu te temi de munci?" Sfântul a răspuns: „Legea pe care am învăţat-o m-a învăţat a cunoaşte şi a cinsti pe Dumnezeul meu, pe Domnul Iisus Hristos, cu al Cărui nume întărindu-mă, cu adevărat nu mă tem de muncile tale". Impăratul a zis: „Jertfeşte zeilor, că de nu vei jertfi, toată noaptea vei fi muncit". Sfântul a răspuns: „Noaptea mea nimic nu are întunecos; ci toate strălucesc ca lumina!" Atunci muncitorul a poruncit să-l bată pe mucenic cu pietre peste gură. Iar sfântul mai mult se întărea şi batjocorea pe muncitor, mulţumind lui Dumnezeu.
    Apoi Deciu a zis către slujitori: „Aduceţi patul de fier, ca în noaptea aceasta mândrul Lavrentie să se odihnească pe dânsul". Deci, fiind adus patul care era ca un grătar de fier, au pus pe el pe mucenic gol înaintea lui Deciu şi a lui Valerian şi au pus cărbuni de foc dedesubt. Şi strângeau slujitorii trupul mucenicului cu furci de fier deasupra patului, iar dedesubt îl ardeau ca pe nişte carne de mâncare. Iar împăratul a zis către dânsul: „Jertfeşte zeilor!" Mucenicul a răspuns: „Eu m-am adus pe mine însumi jertfă Dumnezeului meu, întru miros cu bună mireasmă, întru duh umilit!"
   Într-acea vreme slujitorii puneau mai mult foc dedesubt şi mai cu dinadinsul ardeau patul. Iar sfântul a zis către împărat: „Vezi, ticălosule, că aceşti cărbuni de foc mie îmi pregătesc răcorire, iar ţie, munci veşnice! Căci Domnul meu ştie, că pentru sfânt numele Lui fiind pârât, nu m-am lepădat şi, fiind întrebat, L-am mărturisit pe El; iar acum, fiind ars, Ii mulţumesc Lui". Vaierian a zis către sfânt: „Unde este focul cu care ne-ai îngrozit pe noi?" Sfântul a răspuns: „O, nebunilor şi ticăloşilor, oare nu ştiţi că aceşti cărbuni cu care mă ardeţi pe mine şi care sunt răcorirea sufletului meu, aceştia vor fi sufletelor voastre nestinsă ardere?"
    Şi toţi care erau acolo de faţă se mirau de o muncire ca aceea a împăratului, care a poruncit să frigă un om de viu. Iar Sfântul Lavrentie, cu faţa luminoasă, zicea: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai întărit pe mine". Apoi, întorcându-şi ochii către Deciu şi către Valerian, le-a zis: „Iată, o, ticăloşilor, aţi fript o parte a trupului meu; întoarceţi-l acum şi pe cealaltă parte şi mâncaţi carnea mea cea friptă". După aceasta, slăvind pe Dumnezeu, a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit a intra în porţile Tale!"
    Aceasta zicând, şi-a dat duhul; iar împăratul şi eparhul, văzând pe mucenic mort, s-au sculat cu ruşine de acolo şi au plecat, lăsând trupul pe patul acela. Deci Ipolit, mai înainte de a se face ziuă, a luat cinstitul şi mult pătimitorul trup al mucenicului şi l-a învelit cu pânză curată, ungându-l cu aromate. Apoi a spus Sfântului Iustin preotul, care a venit îndată la Ipolit, şi amândoi au dus trupul acela la văduva Chiriachi, cea zisă mai înainte, şi l-au pus în casa ei până seara, petrecând ziua aceea în postire cu lacrimi. Iar seara târziu l-au dus în peştera din satul acelei văduve, adunându-se mulţi creştini şi plângând mult. Şi făcând acolo rugăciune de toată noaptea, au îngropat cu cinste pe mucenic.
    Iar Sfântul Iustin preotul a săvârşit Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie şi toţi s-au împărtăşit cu Preacuratele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Sfântul Mucenic Lavrentie arhidiaconul şi-a săvârşit nevoinţa sa mucenicească în 10 zile ale lunii august, iar Sfântul Ipolit cu ceilalţi au pătimit a treia zi după Sfântul Lavrentie, în care se va vorbi mai pe larg despre aceasta. Pentru toate acestea să fie slavă Dumnezeului nostru Celui slăvit în Sfânta Treime, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

miercuri, 30 iulie 2014

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Lavrentie Arhidiaconul

Troparul Sfântului Mucenic Lavrentie Arhidiaconul, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Lavrentie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfântului Mucenic Lavrentie Arhidiaconul
Căutând cele de sus...
Cu Foc Dumnezeiesc aprinzându-ţi inima ta, focul patimilor până la sfârşit în cenuşă l-ai întors, întărirea pătimitorilor, de Dumnezeu purtătorule, Mucenice Lavrentie. Şi în chinuri fiind, ai strigat cu credinţă: nimeni nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Pe voievozii cei tari...
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În Grădina Desfătării ca un ostaş al lui Hristos după vrednicie desfătându-te şi împreună dănţuind cu puterile cele îngereşti, roagă să mi se dea strălucire purtătoare de lumină mie, celui ce te laud pe tine, Fericite Lavrentie.
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Intrând în luptele muceniciei celei cinstite, pătimitor purtător de biruinţă te-ai arătat cu tăria sufletului, Sfinte Lavrentie. Pentru aceea, cu cununa dreptăţii, cu buna cuviinţă şi cu diadema biruinţei te-ai încununat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca un fiu al luminii şi al zilei fiind, în chip minunat de la apus ca un soare simţitor ne-ai răsărit nouă, luminând marginile cu raza cea prealuminoasă, Sfinte Mucenice Lavrentie, pururea pomenite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin cinstită naşterea ta, Fecioară, izbăvindu-ne din legăturile iadului şi din stricăciune şi din osânda lumii, cu mulţumire grăim către tine: Bucură-te, Preacurată, Ceea ce eşti Plină de daruri, Uşa cea Mântuitoare a Darului.

Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici...
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având biruinţa Crucii, vitejeşte ai alergat către potrivnicii luptători şi biruindu-i, te-ai arătat purtător de minuni.
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îngrădindu-te cu Legea lui Hristos, ca un nebiruit ai stat cu răbdare vitejească împotriva legiuirii păgânilor, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întărit fiind de Dumnezeiască Putere, ai stricat neputinţa mulţimii zeilor şi ai propovăduit lămurit Dumnezeirea lui Hristos cea mai înainte de veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul, Cel întocmai cu Tatăl şi cu Duhul la Fire şi la Fiinţă şi la Dumnezeire, întrupându-Se din tine, Preacurată, S-a făcut deopotrivă cu oamenii.
Irmosul:
Arcul celor puternici a slăbit, iar cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta, s-a întărit în Domnul inima mea.

Cântarea a 4-a. Irmos: Cel Ce şade în Slavă...
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Slujitorul Cuvântului şi cel împodobit cu cuvântul a fost înjunghiat de bunăvoie pentru dragostea Cuvântului. Şi acum împreună cu Cuvântul după dreptate împărăţeşte, umplându-se de veselia şi de Slava Lui.
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin privegherea cea Dumnezeiască a muceniceştii tale împotriviri, lepădând de pe gene somnul cel spre moarte, cu bună credinţă nu ai dormitat dormitarea păgânătaţii, preasfînţite mucenice al lui Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împotriva chibzuielii celei păgâneşti a rătăciţilor, cu armele adevărului şi ale cinstirii de Dumnezeu întrarmându-te, pomenirea acestei chibzuieli până în sfârşit ai surpat-o prin credinţă şi prin puterea voinţei.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Toată stricăciunea mâncării cea mai dinainte lepădând-o, ne hrănim cu Pâinea Vieţii Cea din Cer, Răsărită din Pământul cel Fecioresc, pe care ca pe o Pricinuitoare a bunătăţilor o mărim.

Cântarea a 5-a. Irmos: Păgânii nu vor vedea...
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nedepărtat privind spre Frumuseţile Cele Dumnezeieşti, ai defăimat toate frumuseţile cele veselitoare ce sunt pe pământ şi durerile cele cumplite ale trupului, Sfinte Lavrentie, vrednicule de minune.
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunoscând pe Hristos, Care S-a făcut nouă Slujitor al Darurilor celor de la Părintele, te-ai făcut diacon al Lui, purcezând către Dânsul prin sânge, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sfinţită jertfă şi podoabă de bună cuviinţă ai adus lui Hristos, fericite şi ai strălucit în cortul cel ceresc, unde acum fiind, te îndulceşti de lumină.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel de o Fire şi de un Chip cu Părintele, Unul-Născut Fiul, voind S-a făcut de o seminţie cu oamenii, Cel Preaînalt Întrupându-Se din pântecele tău, Maică Fecioară.

Cântarea a 6-a. Irmos: Venit-am în adâncurile...
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Focul cel materialnic pe tine arzându-te, mâncare preadulce te-a făcut Împăratului tuturor, Cel Ce iubeşte şi însetoşează de mântuirea noastră, pururea mărite.
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu totul te-ai apropiat de Lumina Începătoarei Treimi, diacon fiind al Acesteia, te-ai făcut cu chip luminos, luminând pe cei ce te cântă pe tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Culcat fiind pe grătarul focului, ai suferit cu Putere Dumnezeiască, mucenice, aprinzându-te la suflet de dragostea lui Hristos şi de Roua Duhului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Maică Fecioară, tu ai fost: Vas Încăpător de Dumnezeu, Scaun Însufleţit, Munte Sfânt, Chivot şi Cort făcut de Dumnezeu şi Sfeşnic cu Razele de aur.
Irmosul:
Venit-am în adâncurile mării şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele cele multe. Dar Tu, ca un Dumnezeu, scoate din adânc viaţa mea, Mult Milostive.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus...
Cu Foc Dumnezeiesc aprinzându-ţi inima ta, focul patimilor până la sfârşit în cenuşă l-ai întors, întărirea pătimitorilor, de Dumnezeu purtătorule, Mucenice Lavrentie. Şi în chinuri fiind, ai strigat cu credinţă: nimeni nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos.

Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce ai mântuit în foc...
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Povăţuitor al tainelor alegându-te şi slujitor al Cuvântului, vas sfinţit te-ai arătat Bisericii celei cereşti şi prinos, dulce cântând Făcătorului: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îngrădindu-te cu Legea vieţii celei în Hristos, Mucenice Lavrentie, nu ţi-ai plecat mintea legiuitorilor morţii şi stricăciunii, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca unul care s-ar fi îmbrăcat cu trup fără durere, cu gând viteaz, mucenice, ai cutezat asupra focului celui a toate mistuitor, grăind, preafericite: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Uşă Înţelegătoare te-ai arătat, Mireasă a lui Dumnezeu, a Răsăritului Celui Ce din înălţime S-a arătat pe pământ oamenilor, din tine, mai presus de cuvânt şi de cuget, Dumnezeul părinţilor Cel Binecuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mântuitorule al tuturor...
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu minte tare te-ai făcut mai puternic decât văpaia cea de nesuferit, că în trup străin arzându-te, fericite, ai grăit: toate lucrurile, Binecuvântaţi pe Domnul.
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Asemănându-te celor trei tineri şi stingând cărbunii focului în Rouă Duhului, ai grăit cântând: toate lucrurile, Binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Hristos fiind ţie Luminare, te-a încins cu tărie şi către Sine te-a înălţat pe tine, care şi cu bună cuviinţă cântai: toate lucrurile, Binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Toiag din rădăcina lui Iesei ai fost şi mai presus ai înflorit Floarea Dumnezeirii, pe Hristos Dumnezeul meu şi Domnul. Toate lucrurile Binecuvântăm, Fecioară, naşterea ta.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce ţineau dreapta credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: toate lucrurile, Binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Eva prin boala...
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înjunghiere întreagă şi tămâie bine primită te-ai adus Stăpânului, ispitindu-te ca aurul în cuptor, în focul mucenicie şi te-ai făcut carte a Bisericii întâilor-născuţi, vrednicule de minune.
Stih: Sfinte Mucenice Lavrentie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu privirea cea neîncetată către Dumnezeu îndumnezeindu-te şi prin unirea cea mai bună cu cuvântul şi cu privirea cea Dumnezeiască, te-ai amestecat cu Lumina Cea Desăvârşită. Pentru aceea, pe tine toţi te fericim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca soarele ai răsărit de la apusuri, fericite, minune mare şi preamărită, cu razele tale, vrednicule de minune, toată Biserica luminând-o şi cu căldura credinţei pe toţi încălzindu-i. Pentru aceea, pe tine toţi te mărim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Chipurile naşterii tale, Preacurată, proorocii mai înainte le-au propovăduit, învăţându-se de departe din Dumnezeiasca Suflare a Duhului şi au propovăduit lumii prealuminat. De ale cărora împliniri ne minunăm acum.
Irmosul:
Eva prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta, toţi te mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Bogăţia cea cerească adunând-o şi săracilor aducând-o, ai risipit-o şi ai dat celor lipsiţi pâinea ta. Prin aceasta viaţa cea nestricăcioasă câştigând-o, ai strălucit în mucenicia pentru Hristos, cuvioase. Pentru aceasta, făcând vitejie şi pătimind după Lege, cununa nevoinţelor tale de la Dumnezeu ai luat, purtătorule de chinuri, Sfinte Mucenice Lavrentie. Iar acum roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu taină...
Fulgerul Cel Ascuns sub Trup, Firea Ta, Hristoase şi Dumnezeiasca bună cuviinţă în Sfântul Munte cu bunătatea ai arătat, strălucind Fiinţa Ta ucenicilor. Iar ei, înţelegând nerăbdată Firea Slavei Tale, au strigat: Sfânt eşti, Doamne, că Tu, Cel Ce eşti Neapropiat, văzut ai fost de lume cu trup, Unule, Iubitorule de oameni.

sâmbătă, 30 iulie 2011

Un peste la foc:Sfântul Arhidiacon Lavrentie

Există, iubiţii mei, există sfinţi, care sunt foarte cunoscuţi poporului nostru. Numele lor îl poartă mii de creştini. Mii de biserici sunt construite întru pomenirea lor. Au loc sărbători şi hramuri. Astfel de sfinţi sunt, de pildă, Sfântul Nicolae, Sfântul Dimitrie şi Sfântul Gheorghe. Dar există şi alţi sfinţi, care sunt necunoscuţi majorităţii poporului, iar numele lor foarte puţini creştini îl poartă sau chiar nimeni.
Par nişte sfinţi dispreţuiţi, fără nici o valoare şi cinstire. Şi acesta este un fenomen jalnic, care arată ceva despre starea noastră religioasă. Mari Dascăli şi Părinţi ai Bisericii, care au adus mari servicii Bisericii, precum şi mucenicii, mărturisitori, care au luminat Biserica prin martiriul lor, rămân necunoscuţi.
Nu s-a zidit nicio biserică în numele lor! Nicio icoană nu găseşti pe iconostase! Niciun copil nu poartă numele lor!
Dar dacă creştinii nu-i cunosc, şi din pricina ignoranţei nu-i cinstesc cum se cuvine, totuşi Biserica nu-i uită. Numele lor sunt scrise în sfintele ei cărţi. Preotul slujitor, care în fiecare zi trage clopotul şi citeşte singur în biserica parohiei slujba utreniei şi a vecerniei, acest preot evlavios citeşte toate scrierile şi cântă troparul sfântului zilei şi inima lui bate de emoţie, şi ochii îi lăcrimează rostind numele sfântului, pe care lumea l-a uitat, dar Biserica nu-l uită.

Şi preotul evlavios nu numai că rosteşte numele sfântului zilei în biserica parohiei lui, dar şi atunci când iese din biserică şi se întâlneşte cu enoriaşii lui care se întorc de la muncă, le zice: Copiii mei, ştiţi ce sfânt este prăznuit astăzi? Şi prin câteva cuvinte călduroase le istoriseşte viaţa sfântului, iar oamenii ascultă şi mulţumesc. Pentru că mare este folosul sufletesc din istorisirea Vieţilor Sfinţilor. De aici, toţi înţeleg că cele pe care Hristos le-a învăţat nu sunt cuvinte de neîndeplinit, pentru că pot să fie traduse în lucruri şi fapte. Prin vieţile lor, Sfinţii sunt Evanghelia împlinită.
Pe unul din sfinţii necunoscuţi îl voi prezenta în această omilie a noastră. Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte sfânta lui pomenire pe 10 august. Sfântul se numeşte Lavrentie. Cu siguranţă, mulţi dintre voi auziţi acest nume pentru prima dată. Niciun copil nu poartă acum numele lui. Altădată, numele de Lavrentie era foarte cunoscut. În Asia Mică, mirenii şi clericii purtau numele lui. Dar acum acest nume s-a uitat. De aceea, şi pe mine m-a impresionat, când pe un tânăr din America, care a venit în biroul Mitropoliei, l-am întrebat care îi este numele, mi-a răspuns: Lavrentie. Acest tânăr a fost mai înainte romano-catolic. Dar a devenit ortodox şi a cerut să fie numit Lavrentie, pentru că, aşa cum spunea, îl iubeşte mult pe Sfântul Lavrentie şi vrea să aibă ocrotirea lui.
Sfântul Lavrentie s-a născut în capitala Lumii Antice, Roma. S-a născut la începutul secolului al II-lea d.Hr., în epoca în care Biserica lui Hristos era prigonită, iar creştinii, ca să se închine Domnului, se duceau noaptea în catacombe, în galerii subterane, pe care le-au săpat în adâncurile pământului Romei. De aceea, şi Biserica s-a numit Biserică a catacombelor, o Biserică cu creştini plini de credinţă şi de entuziasm. Cine se ducea în catacombe, ştia că, dacă va fi prins, va fi omorât. Cum să nu se minuneze cineva de acea epocă şi cum să nu jeluiască şi să deplângă mizeria de astăzi a creştinilor?
Atunci, creştinii frecventau biserica în catacombe, primejduindu-şi viaţa. Astăzi, când nu mai există niciun pericol, nu se duc nici la biserica parohiei lor…
Între creştinii fervenţi în acea vreme era şi Lavrentie. Era un tânăr deosebit. L-a preţuit mai ales Episcopul Romei, care a fost un sfânt, Sfântul Xist (un alt nume necunoscut de sfânt). Episcopul l-a hirotonit pe Lavrentie diacon, iar după puţină vreme, văzând râvna şi lepădarea de sine pe care o avea diaconul Lavrentie, ca să slujească poporului, l-a făcut arhidiacon, adică Întâistătător al tuturor diaconilor. Lavrentie era întotdeauna lângă episcop şi îl ajuta în toate lucrările. Era mâna lui dreaptă.
Pentru că din nou în Biserica Romei se prevestea prigoana, episcopul l-a chemat pe arhidiaconul Lavrentie şi i-a dat poruncă să vândă aurul şi argintul Sfintelor Vase ale Bisericii, iar banii pe care avea să-i primească, să-i împartă toţi la săraci. Peste puţin timp a izbucnit prigoana. Primul care a fost arestat a fost Episcopul Xist. L-a mărturisit pe Hristos şi a fost decapitat. Şi nu a fost primul episcop care a fost martirizat; şi alţi episcopi înainte de el au fost martirizaţi.
După moartea martirică a episcopului, conducătorii idolatri ai Romei, l-au chemat pe Lavrentie. I-au spus: Să ne aduci tot aurul şi argintul, toată comoara pe care o are Biserica. – Da, a răspuns. Sunt gata să vă încredinţez toată comoara Bisericii. Dar pentru că este multă, vă rog să-mi daţi căruţe, ca să o aduc. Conducătorii i-au dat căruţe. Atunci, Lavrentie s-a dus şi a găsit pe toţi săracii, orbii, şchiopii, paralizaţii, pe toţi aceia cărora le împărţise la porunca episcopului toată averea Bisericii, i-a pus în căruţe şi i-a dus înaintea lui Deciu. Lavrentie arătând împăratului săracii şi betegii, îi zice: Aceştia sunt comorile Bisericii. Împăratul la una se aştepta şi alta a văzut. Se aştepta să vadă un munte din aur şi din obiecte de argint, dar în locul acestora vede nişte săraci şi nişte mutilaţi. A considerat asta o bătaie de joc, s-a mâniat foarte şi a poruncit să-l închidă în temniţă. Peste puţin timp, la o nouă poruncă a împăratului, îl scot din temniţă şi îl cheamă să aducă jertfe idolilor. Asta nu se poate, răspunde Lavrentie.
Atunci, prigonitorii au aprins un foc, au pus pe foc un grătar de fier, din cele pe care se frige carnea, l-au dezbrăcat pe Lavrentie şi l-au întins pe grătar. Aşa cum peştele se frige la foc, aşa şi acest peşte a lui Hristos, Lavrentie, s-a fript pe grătar. Înfricoşătoare mucenicie. Dar sfântul, prin harul lui Dumnezeu, arăta răbdare vrednică de uimire. Buzele lui rosteau rugăciuni către Dumnezeu.
Astfel a fost martirizat Sfântul Lavrentie. Mulţi au văzut şi au crezut. Dar unul, care a încercat să adune oasele cele arse şi să le îngroape, a fost arestat, chinuit şi martirizat şi el. Este Sfântul Ipolit, care este sărbătorit şi el împreună cu Sfântul Lavrentie arhidiaconul şi cu episcopul Xist.
***
Sfinte Arhidiacone Lavrentie! Tu, care ca un peşte ai fost ars în foc pentru credinţa lui Hristos, roagă-L pe Domnul împreună cu Sfântul tău Episcop Xist şi cu Sfântul Ipolit, ca în inimile reci ale diaconilor, preoţilor şi episcopilor din vremea noastră să aprindă sfântul foc care a ars şi în inima ta şi te-a făcut să nu simţi nicio frică. Da, Sfinte Lavrentie! Biserica noastră are nevoie astăzi de episcopi martiri, precum episcopul tău Xist. Are nevoie de preoţi evlavioşi, precum Sfântul Haralambie. Are nevoie de diaconi evlavioşi, precum ai fost tu şi are nevoie de mireni credincioşi cum a fost Sfântul Ipolit.
(trad. Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”,
din cartea “Myripnoa anthi”, Atena, 2007)

luni, 23 mai 2011

Sfantul Lavrentie a vietuit in secolul al III lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt. Din cauza persecutiei impotriva crestinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, impreuna cu doi dintre diaconii sai: Felicissimus si Agapitus. Pe cand cei trei erau aruncati in temnita, Arhidiaconul Lavrentie a spus catre Sixt: "Unde mergi, Parinte, fara fiul tau? Unde grabesti, Preasfintite, fara al tau arhidiacon?". La auzul acestor cuvinte, episcopul i-a raspuns: "Nu fiule, nu te parasesc, dar lupte inca si mai mari te asteapta. Noi, ca batranii, ne-am angajat intr-o lupta usoara. Dar pe tine, tanar viguros, te asteapta o victorie si mai plina de glorie asupra tiranului. Nu mai plange. Peste trei zile Diaconul ii va urma Preotului".

Dupa arestarea acestora, Lavrentie a vandut vasele bisericii si a impartit banii saracilor.

In timp ce Sixt era dus pe Via Appia, spre a i se taia capul, Sfantul Lavrentie i-a iesit in cale si i-a strigat: "Nu ma lasa, Parinte Sfant, pentru ca am impartit deja comorile pe care mi le-ai incredintat". Dupa ce a rostit aceste cuvinte, a fost luat de soldati si somat sa-i daruiasca imparatului comorile de care vorbise. Ca imparatul sa cunoasca despre ce comori era vorba, Lavrentie va chema schiopii, orbii, bolnavii care se bucurasera de banii dati de Lavrentie.

Cuprinsi de furie, i s-a cerut acestuia sa se inchine idolilor. A refuzat si astfel a fost inchis in temnita. Aici l-a vindecat de orbire pe Lucillus si apoi l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune a cerut si a primit si el botezul. S-a numarat si el in rand cu mucenicii, fiind omorat pentru credinta in Hristos (vezi ziua de 13 august).

Dupa mai multe chinuri, a fost intins pe un gratar asezat pe carbuni aprinsi. Lavrentie le-a raspuns: "Eu ma dau ca jertfa placut mirositoare singurului Dumnezeu adevarat, pentru ca jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima infranta si smerita" (Psalmii 50 :18). Pe cand soldatii intareau focul, el i-a vestit imparatului: "Invata ca acest jaratec ma racoreste dar pe tine te va chinui vesnic. Acum ca sunt ars pe o parte, intoarce-ma pe partea cealalta !". Dupa ce a fost intors si pe cealalta parte, a rostit o ultima rugaciune: "Multumesc Tie, Iisuse Hristoase, pentru ca m-ai invrednicit sa intru pe portile Imparatiei Tale", iar apoi si-a dat duhul.

Primind patimirea focului, Lavrentie a stins focul cel necurat al idolatriei. In iconografie, el este reprezentat cu cadelnita cu jar in mana, cadind si inmiresmand Biserica lui Hristos.

CANTARE DE LAUDA SI MULTUMIRE LUI, SFANTULUI MUCENIC SI ARHIDIACON LAVRENTIE SI CELORLALTI MUCENICI IMPREUNA CU EL


Nelegiuitul riga pre Mucenic il intreaba:
“Patria ta care-i?Dar rangul?”
La acestea Lavrentie fara frica raspunde:
“Nobila Spanie pamantul meu natal este,
Iar invatatura am primit-o de la Roma,
A fi ROB CREDINCIOS al UNUI DUMNEZEU,
Acesta este inaltul meu rang.”
“Esti tu si trezorier al Bisericii tale?”
“Cu adevarat sint,imparate!”
“Atunci bogatia Bisericii in mainile noastre sa o dai,
Iar tu liber vei fi.”
“Imparate!A lui Hristos bogatie in ceruri este,
De vei crede in El,o vei mosteni si tu!”
“Lavrentie,leapada-te de Hristos!”
“Ba nu,imparate,ci tu de idolii tai!”
Imparatul mugind ca un taur slugile-si striga
Si-asupra Mucenicului le asmute sa-l sfasie
Ca niste caini.
Slugile pre Mucenicul apuca si pe gratar de fier
Il intind.
“Racoare mi-este mie focul acesta,
Pe voi insa,sarmanilor,focul gheenei va va minca.”
“Lavrentie,leapada-te,leapada-te de Hristos!
Au nu iti e jale asa tanar sa mori?”
“Hristos Domnul meu tanar a murit pentru mine,
Rastignit pe Cruce de nelegiuiti.
Cuvine-mi-se mie sa mor pentru El,
Si pentru El eu mor fericit.”
Mucenicul ars de foc este pe o parte a trupului lui,
Dar el tortionarilor cu toate aceste graieste:
“Trupul meu copt e doar pe jumatate,
faceti bine asadar,si mai bine ma coaceti,
Caci cum altfel ma veti putea manca?
Deci ma intoarceti si pe partea cealalta.”
ASTFEL GRAIT-A MARETUL MUCENIC
SI SPRE-ALE CERURILOR BINEMIRESMATE LOCASURI
SUFLETUL LUI S-A RAPIT.
(Facere a Sfantului Nicolae Velimirovici,spre lauda si cinstirea Sfantului Mucenic)