sâmbătă, 30 iulie 2011

Un peste la foc:Sfântul Arhidiacon Lavrentie

Există, iubiţii mei, există sfinţi, care sunt foarte cunoscuţi poporului nostru. Numele lor îl poartă mii de creştini. Mii de biserici sunt construite întru pomenirea lor. Au loc sărbători şi hramuri. Astfel de sfinţi sunt, de pildă, Sfântul Nicolae, Sfântul Dimitrie şi Sfântul Gheorghe. Dar există şi alţi sfinţi, care sunt necunoscuţi majorităţii poporului, iar numele lor foarte puţini creştini îl poartă sau chiar nimeni.
Par nişte sfinţi dispreţuiţi, fără nici o valoare şi cinstire. Şi acesta este un fenomen jalnic, care arată ceva despre starea noastră religioasă. Mari Dascăli şi Părinţi ai Bisericii, care au adus mari servicii Bisericii, precum şi mucenicii, mărturisitori, care au luminat Biserica prin martiriul lor, rămân necunoscuţi.
Nu s-a zidit nicio biserică în numele lor! Nicio icoană nu găseşti pe iconostase! Niciun copil nu poartă numele lor!
Dar dacă creştinii nu-i cunosc, şi din pricina ignoranţei nu-i cinstesc cum se cuvine, totuşi Biserica nu-i uită. Numele lor sunt scrise în sfintele ei cărţi. Preotul slujitor, care în fiecare zi trage clopotul şi citeşte singur în biserica parohiei slujba utreniei şi a vecerniei, acest preot evlavios citeşte toate scrierile şi cântă troparul sfântului zilei şi inima lui bate de emoţie, şi ochii îi lăcrimează rostind numele sfântului, pe care lumea l-a uitat, dar Biserica nu-l uită.

Şi preotul evlavios nu numai că rosteşte numele sfântului zilei în biserica parohiei lui, dar şi atunci când iese din biserică şi se întâlneşte cu enoriaşii lui care se întorc de la muncă, le zice: Copiii mei, ştiţi ce sfânt este prăznuit astăzi? Şi prin câteva cuvinte călduroase le istoriseşte viaţa sfântului, iar oamenii ascultă şi mulţumesc. Pentru că mare este folosul sufletesc din istorisirea Vieţilor Sfinţilor. De aici, toţi înţeleg că cele pe care Hristos le-a învăţat nu sunt cuvinte de neîndeplinit, pentru că pot să fie traduse în lucruri şi fapte. Prin vieţile lor, Sfinţii sunt Evanghelia împlinită.
Pe unul din sfinţii necunoscuţi îl voi prezenta în această omilie a noastră. Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte sfânta lui pomenire pe 10 august. Sfântul se numeşte Lavrentie. Cu siguranţă, mulţi dintre voi auziţi acest nume pentru prima dată. Niciun copil nu poartă acum numele lui. Altădată, numele de Lavrentie era foarte cunoscut. În Asia Mică, mirenii şi clericii purtau numele lui. Dar acum acest nume s-a uitat. De aceea, şi pe mine m-a impresionat, când pe un tânăr din America, care a venit în biroul Mitropoliei, l-am întrebat care îi este numele, mi-a răspuns: Lavrentie. Acest tânăr a fost mai înainte romano-catolic. Dar a devenit ortodox şi a cerut să fie numit Lavrentie, pentru că, aşa cum spunea, îl iubeşte mult pe Sfântul Lavrentie şi vrea să aibă ocrotirea lui.
Sfântul Lavrentie s-a născut în capitala Lumii Antice, Roma. S-a născut la începutul secolului al II-lea d.Hr., în epoca în care Biserica lui Hristos era prigonită, iar creştinii, ca să se închine Domnului, se duceau noaptea în catacombe, în galerii subterane, pe care le-au săpat în adâncurile pământului Romei. De aceea, şi Biserica s-a numit Biserică a catacombelor, o Biserică cu creştini plini de credinţă şi de entuziasm. Cine se ducea în catacombe, ştia că, dacă va fi prins, va fi omorât. Cum să nu se minuneze cineva de acea epocă şi cum să nu jeluiască şi să deplângă mizeria de astăzi a creştinilor?
Atunci, creştinii frecventau biserica în catacombe, primejduindu-şi viaţa. Astăzi, când nu mai există niciun pericol, nu se duc nici la biserica parohiei lor…
Între creştinii fervenţi în acea vreme era şi Lavrentie. Era un tânăr deosebit. L-a preţuit mai ales Episcopul Romei, care a fost un sfânt, Sfântul Xist (un alt nume necunoscut de sfânt). Episcopul l-a hirotonit pe Lavrentie diacon, iar după puţină vreme, văzând râvna şi lepădarea de sine pe care o avea diaconul Lavrentie, ca să slujească poporului, l-a făcut arhidiacon, adică Întâistătător al tuturor diaconilor. Lavrentie era întotdeauna lângă episcop şi îl ajuta în toate lucrările. Era mâna lui dreaptă.
Pentru că din nou în Biserica Romei se prevestea prigoana, episcopul l-a chemat pe arhidiaconul Lavrentie şi i-a dat poruncă să vândă aurul şi argintul Sfintelor Vase ale Bisericii, iar banii pe care avea să-i primească, să-i împartă toţi la săraci. Peste puţin timp a izbucnit prigoana. Primul care a fost arestat a fost Episcopul Xist. L-a mărturisit pe Hristos şi a fost decapitat. Şi nu a fost primul episcop care a fost martirizat; şi alţi episcopi înainte de el au fost martirizaţi.
După moartea martirică a episcopului, conducătorii idolatri ai Romei, l-au chemat pe Lavrentie. I-au spus: Să ne aduci tot aurul şi argintul, toată comoara pe care o are Biserica. – Da, a răspuns. Sunt gata să vă încredinţez toată comoara Bisericii. Dar pentru că este multă, vă rog să-mi daţi căruţe, ca să o aduc. Conducătorii i-au dat căruţe. Atunci, Lavrentie s-a dus şi a găsit pe toţi săracii, orbii, şchiopii, paralizaţii, pe toţi aceia cărora le împărţise la porunca episcopului toată averea Bisericii, i-a pus în căruţe şi i-a dus înaintea lui Deciu. Lavrentie arătând împăratului săracii şi betegii, îi zice: Aceştia sunt comorile Bisericii. Împăratul la una se aştepta şi alta a văzut. Se aştepta să vadă un munte din aur şi din obiecte de argint, dar în locul acestora vede nişte săraci şi nişte mutilaţi. A considerat asta o bătaie de joc, s-a mâniat foarte şi a poruncit să-l închidă în temniţă. Peste puţin timp, la o nouă poruncă a împăratului, îl scot din temniţă şi îl cheamă să aducă jertfe idolilor. Asta nu se poate, răspunde Lavrentie.
Atunci, prigonitorii au aprins un foc, au pus pe foc un grătar de fier, din cele pe care se frige carnea, l-au dezbrăcat pe Lavrentie şi l-au întins pe grătar. Aşa cum peştele se frige la foc, aşa şi acest peşte a lui Hristos, Lavrentie, s-a fript pe grătar. Înfricoşătoare mucenicie. Dar sfântul, prin harul lui Dumnezeu, arăta răbdare vrednică de uimire. Buzele lui rosteau rugăciuni către Dumnezeu.
Astfel a fost martirizat Sfântul Lavrentie. Mulţi au văzut şi au crezut. Dar unul, care a încercat să adune oasele cele arse şi să le îngroape, a fost arestat, chinuit şi martirizat şi el. Este Sfântul Ipolit, care este sărbătorit şi el împreună cu Sfântul Lavrentie arhidiaconul şi cu episcopul Xist.
***
Sfinte Arhidiacone Lavrentie! Tu, care ca un peşte ai fost ars în foc pentru credinţa lui Hristos, roagă-L pe Domnul împreună cu Sfântul tău Episcop Xist şi cu Sfântul Ipolit, ca în inimile reci ale diaconilor, preoţilor şi episcopilor din vremea noastră să aprindă sfântul foc care a ars şi în inima ta şi te-a făcut să nu simţi nicio frică. Da, Sfinte Lavrentie! Biserica noastră are nevoie astăzi de episcopi martiri, precum episcopul tău Xist. Are nevoie de preoţi evlavioşi, precum Sfântul Haralambie. Are nevoie de diaconi evlavioşi, precum ai fost tu şi are nevoie de mireni credincioşi cum a fost Sfântul Ipolit.
(trad. Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”,
din cartea “Myripnoa anthi”, Atena, 2007)

luni, 23 mai 2011

Sfantul Lavrentie a vietuit in secolul al III lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt. Din cauza persecutiei impotriva crestinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, impreuna cu doi dintre diaconii sai: Felicissimus si Agapitus. Pe cand cei trei erau aruncati in temnita, Arhidiaconul Lavrentie a spus catre Sixt: "Unde mergi, Parinte, fara fiul tau? Unde grabesti, Preasfintite, fara al tau arhidiacon?". La auzul acestor cuvinte, episcopul i-a raspuns: "Nu fiule, nu te parasesc, dar lupte inca si mai mari te asteapta. Noi, ca batranii, ne-am angajat intr-o lupta usoara. Dar pe tine, tanar viguros, te asteapta o victorie si mai plina de glorie asupra tiranului. Nu mai plange. Peste trei zile Diaconul ii va urma Preotului".

Dupa arestarea acestora, Lavrentie a vandut vasele bisericii si a impartit banii saracilor.

In timp ce Sixt era dus pe Via Appia, spre a i se taia capul, Sfantul Lavrentie i-a iesit in cale si i-a strigat: "Nu ma lasa, Parinte Sfant, pentru ca am impartit deja comorile pe care mi le-ai incredintat". Dupa ce a rostit aceste cuvinte, a fost luat de soldati si somat sa-i daruiasca imparatului comorile de care vorbise. Ca imparatul sa cunoasca despre ce comori era vorba, Lavrentie va chema schiopii, orbii, bolnavii care se bucurasera de banii dati de Lavrentie.

Cuprinsi de furie, i s-a cerut acestuia sa se inchine idolilor. A refuzat si astfel a fost inchis in temnita. Aici l-a vindecat de orbire pe Lucillus si apoi l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune a cerut si a primit si el botezul. S-a numarat si el in rand cu mucenicii, fiind omorat pentru credinta in Hristos (vezi ziua de 13 august).

Dupa mai multe chinuri, a fost intins pe un gratar asezat pe carbuni aprinsi. Lavrentie le-a raspuns: "Eu ma dau ca jertfa placut mirositoare singurului Dumnezeu adevarat, pentru ca jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima infranta si smerita" (Psalmii 50 :18). Pe cand soldatii intareau focul, el i-a vestit imparatului: "Invata ca acest jaratec ma racoreste dar pe tine te va chinui vesnic. Acum ca sunt ars pe o parte, intoarce-ma pe partea cealalta !". Dupa ce a fost intors si pe cealalta parte, a rostit o ultima rugaciune: "Multumesc Tie, Iisuse Hristoase, pentru ca m-ai invrednicit sa intru pe portile Imparatiei Tale", iar apoi si-a dat duhul.

Primind patimirea focului, Lavrentie a stins focul cel necurat al idolatriei. In iconografie, el este reprezentat cu cadelnita cu jar in mana, cadind si inmiresmand Biserica lui Hristos.

CANTARE DE LAUDA SI MULTUMIRE LUI, SFANTULUI MUCENIC SI ARHIDIACON LAVRENTIE SI CELORLALTI MUCENICI IMPREUNA CU EL


Nelegiuitul riga pre Mucenic il intreaba:
“Patria ta care-i?Dar rangul?”
La acestea Lavrentie fara frica raspunde:
“Nobila Spanie pamantul meu natal este,
Iar invatatura am primit-o de la Roma,
A fi ROB CREDINCIOS al UNUI DUMNEZEU,
Acesta este inaltul meu rang.”
“Esti tu si trezorier al Bisericii tale?”
“Cu adevarat sint,imparate!”
“Atunci bogatia Bisericii in mainile noastre sa o dai,
Iar tu liber vei fi.”
“Imparate!A lui Hristos bogatie in ceruri este,
De vei crede in El,o vei mosteni si tu!”
“Lavrentie,leapada-te de Hristos!”
“Ba nu,imparate,ci tu de idolii tai!”
Imparatul mugind ca un taur slugile-si striga
Si-asupra Mucenicului le asmute sa-l sfasie
Ca niste caini.
Slugile pre Mucenicul apuca si pe gratar de fier
Il intind.
“Racoare mi-este mie focul acesta,
Pe voi insa,sarmanilor,focul gheenei va va minca.”
“Lavrentie,leapada-te,leapada-te de Hristos!
Au nu iti e jale asa tanar sa mori?”
“Hristos Domnul meu tanar a murit pentru mine,
Rastignit pe Cruce de nelegiuiti.
Cuvine-mi-se mie sa mor pentru El,
Si pentru El eu mor fericit.”
Mucenicul ars de foc este pe o parte a trupului lui,
Dar el tortionarilor cu toate aceste graieste:
“Trupul meu copt e doar pe jumatate,
faceti bine asadar,si mai bine ma coaceti,
Caci cum altfel ma veti putea manca?
Deci ma intoarceti si pe partea cealalta.”
ASTFEL GRAIT-A MARETUL MUCENIC
SI SPRE-ALE CERURILOR BINEMIRESMATE LOCASURI
SUFLETUL LUI S-A RAPIT.
(Facere a Sfantului Nicolae Velimirovici,spre lauda si cinstirea Sfantului Mucenic)